< GARGARITA >

                                                                   
Viteza, viteza este cea care ne tine in viata, acea senzatie care ne ajuta sa simtim viata,animatia ce ne inconjoara. Pentru un motociclist adevarat, apusul de soare reprezinta, inceputul vietii, sfarsitul calatoriei sau zgomotul imperceptibil al motorului mental, auzit doar de cei ce stiu ce inseamna, mirosul prafului sau zgomotul cauciucului facut  in contact cu asfaltul incins. Cand ne oprim la o tigare sau sa bem un gat de apa, atunci se simte cu adevarat ce inseamna sa fii motociclist. Dupa 150 de km, cand simti ca nu mai simti nimic si te opresti la un popas, unde vezi lumea razand si distrandu~se, realizezi un lucru... nimeni nu este mai fericit decat tine. Pentru ca nimeni nu intelege viata mai bine decat tine. Nimeni nu poate vorbi cu vantul sau intelege animalele, asa cum o face un motociclist adevarat. Toate astea, ma fac pe mine, un motociclist adevarat. Toate astea si zgomotul ciudat ce~l aud de ceva vreme, zgomot ce~mi distruge visul si ma trezeste la realitate.........Ahhhh, realitatea... Este ora la care multa lume deja a inceput munca, sau este pe drum spre munca. Eu si cu gandurile mele suntem inca in pat, doar o usoara adiere face perdeaua sa se miste, un zgomot abia perceptibil pentru oamenii normali. Nu si pentru mine, un motociclist obisnuit sa auda ceea ce nu se aude, sa vada ce nu se vede, sau sa antcipeze, ceea ce nu poate fi anticipat. Asa suntem toti, toti cei care ne suim pe motoare, hotarati sa simtim viata si totusi riscand~o cu fiecare curba ce o luam. Sunt treaz, sunt in viata, asta inseamna ca mai am o zi de trait, deci sa ma bucur de ea si daca pot, sa~i fac si pe ceilalti sa simta ca eu traiesc. Dupa dusul de dimineata si spalatul pe dinti, urmeaza cele mai placute minute din viata unui om...cafeaua fierbinte de dimineata. Astazi, urmeaza sa fac "cativa" km, mai precis vreo 9oo. Intentionez sa ajung la Alba Iulia, spun intentionez sa ajung, deoarece noi, motociclistii, nu gandim ce vom face cand vom ajunge la destinatie. Pentru un motociclist adevarat, nu destinatia conteaza, ci drumul. Noi ne bucuram de drum, destinatia vine ca un fel de bonus. Cu "bagajul"facut, care inseamna o gentuta, sau mai bine zis un "tank~pad", ma pregatesc de o noua aventura, o aventura care poate fi si ultima zi din viata mea, dar nu este asta o problema. Viata, este facuta pentru a fi traita, viata inseamna libertate, nu inseamna temere, frica, inchisoare. Zis si facut, cobor in fata blocului, unde EA, motocicleta, ma asteapta. Inchipuiti~va un armasar neastamparat, dornic de a alerga... cam asa vad eu motocicleta mea. Rulez usor printre masini si ma indrept spre iesirea din oras. Nu am prea mult timp la dispozitie si aleg drumul cel mai scurt, drept urmare, in cateva minute trec pe langa indicatorul ce~mi spune ca am iesit din Craiova. Este un drum oarecum liber, cu toate ca PANDEMIA, inca mai face ravagii in mintea oamenilor. Dealtfel, este singurul loc in care aceasta "pandemie" poate face rau. In timp ce merg spre Bals, ma gandesc la cata lume a fost mintita si caut sa~mi dau seama de evolutia financiara la nivel global sau mai bine zis, la efectele pe termen lung al acestei manipulari. Cu capul plin de ganduri si ochii, cand la drum, cand in oglinzi, ceva imi atrage atentia... Undeva ceva, nu se leaga ....incetinesc oleaca si ma uit mai atent, cand colo ce sa vezi... am un pasager clandestin, un prieten de drum sau mai bine zis, o prietena. Statea cuminte la baza oglinzii, asteptand parca sa prind viteza, pentru a se bucura de priveliste. Gargarita(caci despre ea este vorba), se tinea cu piciorusele de oglinda, mai abitir decat cel mai bun alpinist. Pe ea nu o interesa caderea financiara, criza mondiala sau razboaiele incepute pro sau contra unei religii sau alteia. Ea era fericita, fericita ca se plimba cu motocicleta. Ea, ca si mine, simtea ce inseamna sa traiesti, sa te bucuri de viata. Daca lumea ar fi ca gargarita mea, am avea o lume mai
buna, mai altfel, fara razboaie, coruptie sau minciuna. Am ajuns in Bals, un oras mititel,genul ala de oras cu patru blocuri si trei case... Pentru cei care nu stiu, Balsul, este un oras cu o singura strada, o strada care taie Balsul in doua, este singura modalitate de a ajunge la Pitesti din Craiova. De aceea, este un calvar pentru soferi, cat si pentru motociclisti. Vara,desi soseaua are 4 km (dintr~un cap in altul), acesti PATRU KILOMETRII, fac cat 40 de km. In timpul verii, Balsul se traverseaza in cca o ora.... Deci patru kilometrii, intr~o ora. Pentru noi, pentru motociclisti, Balsul reprezinta un test, un test in care~ti demonstrezi daca stii sau nu sa mergi pe motor. Implica 80% de mers printre masini.... ceea ce este foarte periculos, avand in vedere ca soferii, nu sunt intodeauna ingaduitori cu noi.
Noi ,reusim sa trecem cei patru km in 10 minute,ceea ce este ok, avand in vedere ca trebuie sa depasim circa 200 de masini. Pana sa iesi din  Bals, pe stanga exista o vulcanizare, a unui motociclist. Acolo este locul de odihna, cafeaua si un zambet prietenesc, asteapta orice motociclist, indiferent daca este cunoscut sau nu de patron. Pentru el, noi toti suntem frati de~ai lui. Cand opresc in fata vulcanizarii, se stie... cafeaua si ultimele bancuri sunt pe punctul de a fi expediate. Opresc motorul si pana sa apuc sa~mi dau casca jos, il aud strigand la unul dintre angajati...Baaa, venii "scuteristul", fa cafeaua aia mai repede, ca asta nu sta mult. Zambesc, ne imbratisam ca doi frati adevarati si ne punem la taclale. Imi aduc aminte de GARGARITA mea si ma duc sa vad daca mai este pe oglinda. Prietenul meu, se ridica si el si ma intreaba ce s~a intamplat. Ai povestesc pe scurt despre "prietena" mea de drum si pornim amandoi sa vedem gargarita motociclista. Ea statea agatata, probail intrebandu~se dece nu ne mai miscam. O iau frumos si o asez in iarba, zambind ca un copil ce tocmai a salvat o rama,facandu~i o gropita in pamant. Prietenul meu zambeste si el la randui....Acum, cand ma gandesc mai bine, eram doi barbati in toata firea, zambind ca niste copii, fara sa ne dam seama de motiv. Imi beau cafeaua la "foc automat", imi iau la revedere de la prietenul meu, incalec pe motor si~mi continui drumul. Undeva in mintea mea de copil, realizez un lucru. Am salvat un suflet,o GARGARITA si asta ma face sa ma simt bine. In timp ce ma departez, imaginea gargaritei atarnand de oglinda, imi aduce zambetul pe fata.... Da, este bine sa faci bine ...
                                                   MORALA :
                                                   Chiar si o GARGARITA, te poate invata sa fii OM.
                                                   Trebuie doar sa vrei.